Băncile islamice din șase piețe-cheie – Qatar, Indonezia, Arabia Saudită, Malaezia, Emiratele Arabe Unite și Turcia – dețineau 625 miliarde de dolari la finele lui 2013 sau 80% din piața financiară islamică globală. Cota de piață ajunge la 95%, dacă în ecuație sunt incluse Bahrain, Pakistanul și Kuweit. Estimările exclud Iranul, care are un model diferit de business financiar islamic, inspirat de convingerile religioase.
Raportul EY estimează că activele bancare combinate islamice din cele șase piețe-cheie vor ajunge la 1,8 trilioane dolari până în 2019. Dincolo de aceste piețe, sectorul financiar-bancar va înregistra câștiguri în Egipt, Pakistan și țările din Africa de Nord – Tunisia, Algeria și Maroc.
„Această oportunitate apare odată la 15 ani și băncile islamice trebuie să acapareze o parte din piața financiară globală”, a declarat Ashar Nazim, partener al EY.
Băncile islamice ar putea să își construiască un renume internațional, dar multe din ele nu dispun de cunoștințele necesare și nu sunt dispuse să riște, pierzând astfel teren.